Archive for the ‘Primii pasi in Canada’ Category

Unde merita sa emigrezi in Canada

Tuesday, May 24th, 2011

Canada nu inseamna doar Toronto, Montreal sau Vancouver, ci si orase mici, dar extrem de cochete si de primitoare. Aici se vede cu adevarat spiritul canadian! In plus, te poti bucura de peisaje pitoresti, o clima blanda si excelente oportunitati pentru joburi.

1. Newmarket, Ontario este exemplul perfect al unui orasel linistit, dar vibrant in acelasi timp. Fiind situat langa Toronto, are avantajul proximitatii unui oras mare, dar se bucura in acelasi timp de o rata scazuta a criminalitatii, de venituri ridicate si de atmosfera specifica unui oras mic.

2. Regina este capitala provinciei Saskatschewan, din centrul Canadei. Este un oras potrivit pentru a te muta in Canada, deoarece are un venit ridicat pe cap de locuitor, iar economia este in plina ascensiune, datorita resurselor de petrol, gaze naturale, dar si a agriculturii sau a industriei manufacturiere.Halifax, Canada

3. Halifax este centrul de afaceri al coastei de est a Canadei si o destinatie turistica atractiva. Astfel, si daca decideti sa va mutati in alt oras, Halifax este una din destinatiile care nu trebuie ratate.

4. Lethbridge. Principalul avantaj al acestui orasel din Alberta se refera la oportunitatile pentru slujbe date de economia in floare. In plus, are un climat bland si este un oras plin de viata.

5. Daca esti familiarizat cu limba franceza si iti doresti sa emigrezi intr-un loc linistit, orasul Laval, Quebec este alegerea potrivita. In prezent, este o suburbie a orasului Montreal, dar are oportunitati bune pentru slujbe atat in oras, cat si in Montreal, si are o rata scazuta a criminalitatii.

6. Saskatoon este unul dintre orasele care au primit cei mai multi imigranti in anul 2010. Resursele naturale au creat o economie infloritoare si exista in prezent numeroase oportunitati pentru joburi in Canada.

7. Daca esti fanul anotimpului rece si vrei sa te muti in Canada, atunci Levis, Quebec este destinatia potrivita pentru tine. Este situat in apropiere de Quebec City, ofera perspective bune imigrantilor in Canada si are un farmec aparte datorita peisajelor naturale.

8. Winnipeg are vibratia specifica unui oras mare, dar este accesibil noilor veniti datorita preturilor accesibile la locuinte si a oportunitatilor pentru locuri de munca.

9. Avand un nivel ridicat al veniturilor pe cap de locuitor, Edmonton este un oras infloritor datorita rezervelor de petrol si gaze naturale, dar si datorita economiei diversificate. Merita sa te muti aici daca iti doresti sa traiesti intr-un oras tipic canadian, dar plin de viata.

10. Un oras curat, situat aproape de Toronto, are un climat bland si o atmosfera placuta. Burlington are una din cele mai scazute rate ale criminalitatii din Canada si merita sa te muti aici, deoarece ai parte de un orasel linistit, dar si de vibratia unei metropole ca Toronto.

Cetăţenia canadiană

Friday, April 11th, 2008

Chiar dacă nu puteţi aplica pentru obţinerea cetăţeniei canadiene înainte de a fi petrecut cel puţin trei ani în Canada, puteţi să vă gândiţi la ceea ce reprezintă aceasta încă de la sosire. Canadienii cred că această ţară este un loc deosebit. Majoritatea canadienilor sunt de acord cu O.N.U. şi anume “Canada este cea mai bună ţară din lume în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă”.

(more…)

Ţineţi legătura

Friday, April 11th, 2008

Canada Post

Serviciile poştale sunt prestate de către Canada Post Corporation. Pentru a trimite o scrisoare, folosiţi un timbru poştal. Puteţi cumpăra timbre poştale de la orice oficiu poştal. Ele se vând şi în multe magazine, hoteluri, aeroporturi, gări, terminale de autobuze şi la unele standuri cu ziare. Costul timbrelor poştale este bazat pe greutatea şi mărimea scrisorii sau pachetului şi destinaţia spre care pleacă. Când trimiteţi ceva prin poştă în Canada, amintiţi-vă să includeţi codul poştal şi o adresă de retur. Aceasta va grăbi livrarea.

(more…)

Transportul

Friday, April 11th, 2008

Obţinerea unui permis de conducere

Aveţi nevoie de un permis de conducere emis de provincia sau teritoriul în care locuiţi pentru a avea dreptul de a conduce o maşină în Canada. Permisul de conducere obţinut în altă ţară poate fi valabil pentru un timp scurt după sosirea în Canada, dar va trebui să treceţi testul de conducere canadian. Acest lucru vă va ajuta să învăţaţi regulile de conducere din Canada. Poate veţi dori să obţineţi un permis de conducere internaţional. Veţi găsi mai multe informaţii la ministerul transporturilor din provincie (Ministry of Transportation) sau la agenţia provincială de licenţiere a vechiculelor.

(more…)

Legea Canadiană

Friday, April 11th, 2008

Canada este guvernată de un sistem organizat de legi. Aceste legi sunt create de guverne care sunt alese liber de către populaţie. Legea în Canada se aplică tuturor, inclusiv poliţiei, politicienilor şi membrilor guvernului.

Principalul rol al legilor este de a oferi ordine în societate, de a oferi un mod paşnic rezolvare a disputelor şi de a exprima valorile şi principiile societăţii canadiene. Toată lumea în Canada, cetăţean sau rezident permanent, are acces în mod egal la sistemul judiciar.

(more…)

Taxele

Friday, April 11th, 2008

Rezidenţii canadieni pot beneficia de programe care au fost plătite din taxele şi contribuţiile din salarii. Aceste programe includ asistenţă socială pentru cei care au diverse nevoi; asigurarea de angajare pentru lucrătorii care şi-au pierdut slujbele; compensări pentru cei accidentaţi la locul de muncă; pensii de vârstă pentru cei peste 65 de ani.

(more…)

Educaţia

Friday, April 11th, 2008

Copiii între 6 şi 16 ani trebuie să meargă la şcoală şi cei mai mulţi merg la şcoli publice. Anul şcolar începe, de regulă, în septembrie şi se încheie în iunie. Există o vacanţă de 2 săptămâni de Crăciun şi alta de 1 săptămână în februarie sau martie. Cursurile se ţin de luni până vineri, câte 6 ore pe zi. Copiii îşi aduc, de obicei, un pachet cu mâncare.

Există şi şcoli particulare, dar acestea pot fi destul de scumpe. Şcolile publice şi cele catolice sunt plătite prin intermediul impozitelor şi taxelor pe care dumneavoastră le plătiţi lunar.

(more…)

Învăţarea limbii engleze sau franceze

Friday, April 11th, 2008

Există două limbi oficiale în Canada – engleza şi franceza. Aproape oricine din Canada vorbeşte cel puţin una din aceste limbi şi milioane de canadieni le vorbesc pe amândouă. Există comunităţi anglofone şi francofone în fiecare provincie şi teritoriu. Engleza este limba majorităţii în toată Canada, cu excepţia provinciei Quebec unde limba oficială este franceza. Franceza este vorbită în multe comunităţi din alte provincii, în special în New Brunswick, Ontario şi Manitoba. New Brunswick este oficial o provincie bilingvă.

(more…)

Găsirea unui servici

Friday, April 11th, 2008

La început va fi dificil să găsiţi un servici corespunzător educaţiei şi experienţei dumneavoastră. Poate fi, de asemenea, dificil să găsiţi o slujbă unde să fiţi plătiţi la nivelul la care v-aţi dori şi asta pentru că nu aveţi experienţă canadiană. Încercaţi să nu vă descurajaţi. Când veţi găsi serviciul dorit, veţi beneficia de experienţa anterioară.

Când aplicaţi pentru un servici în Canada, angajatorul doreşte unele informaţii despre dumneavoastră. Trebuie să aveţi un résumé, referinţe de la locurile de muncă anterioare, diplome şi certificate care să ateste educaţia şi pregătirea profesională, toate traduse în engleză şi / sau franceză.

(more…)

Cum să vă protejaţi banii

Friday, April 11th, 2008

Băncile şi alte instituţii financiare

Majoritatea canadienilor îşi păstrează banii la bancă. Un cont bancar este un loc sigur pentru a vă ţine banii. Băncile vă permit să plătiţi cu cec, vă oferă dobândă, posibilitatea de a obţine credite, posibilitatea de a plăti facturile. Aceste servicii financiare sunt oferite şi de alte companii financiare.

(more…)