Găsirea unui servici

La început va fi dificil să găsiţi un servici corespunzător educaţiei şi experienţei dumneavoastră. Poate fi, de asemenea, dificil să găsiţi o slujbă unde să fiţi plătiţi la nivelul la care v-aţi dori şi asta pentru că nu aveţi experienţă canadiană. Încercaţi să nu vă descurajaţi. Când veţi găsi serviciul dorit, veţi beneficia de experienţa anterioară.

Când aplicaţi pentru un servici în Canada, angajatorul doreşte unele informaţii despre dumneavoastră. Trebuie să aveţi un résumé, referinţe de la locurile de muncă anterioare, diplome şi certificate care să ateste educaţia şi pregătirea profesională, toate traduse în engleză şi / sau franceză.

Unele profesii şi meserii pot fi practicate doar dacă persoana respectivă este atestată de o organizaţie
profesională la nivel de provincie, deci persoana îndeplineşte anumite condiţii (cerinţe) pentru a putea practica profesia sau meseria respectivă. Cerinţele variază de la o provincie la alta. Chiar dacă sunteţi atestat în altă ţară, trebuie să îndepliniţi standardele canadiene pentru a putea obţine licenţa în Canada.

Organizaţiile care oferă servicii pentru imigranţi pot să vă ajute

Dacă nu vorbiţi bine limba engleză sau franceză, în discuţiile cu un potenţial angajator puteţi ruga un prieten să vă ajute sau puteţi solicita un translator de la o organizaţie care oferă servicii pentru imigranţi. Poate aveţi întrebări despre cluburi unde puteţi primi ajutor pentru găsirea unui servici, despre seminarii informative care vă arată cum trebuie făcut un résumé sau o scrisoare de intenţie. Aceste servicii sunt oferite adesea de oraganizaţiile pentru imigranţi sau de provincia în care locuiţi. Consultaţi broşura “Finding Help in Your Community”.

Birourile pentru Dezvoltare Resurse Umane (Human Resources Development Canada)

Multe job-uri sunt afişate pe panouri sau pe computerele de la Birorile pentru Dezvoltare Resurse Umane (Human Resources Development Canada – HRDC). Guvernul canadian are birouri HRDC în toată Canada. Acestea oferă informaţii şi servicii pentru cei care caută de lucru. Unele oferă posibilitatea de a folosi gratuit computerele, imprimantele, Internetul, telefoanele, fax-urile şi alte resurse. Pot oferi seminarii despre întocmirea résumé-elor sau cum să căutaţi de lucru, precum şi cursuri pentru folosirea computerelor sau alte diverse cursuri.

HRDC are de asemenea o bancă de date cu posturile vacante (Job Bank) şi o pagină de Internet, Electronic Labour Exchange, care potriveşte job-urile vacante cu pregătirea şi experienţa celor care caută de lucru. Angajatorii folosesc această pagină pentru a posta job-urile disponibile, iar dumneavoastră o puteţi folosi pentru a putea prezenta experienţa pe care o aveţi celor câteva mii de potenţiali angajatori. Adresa de Internet pentru Electronic Labour Exchange este http://www.ele-spe.org.

O altă pagină de Internet care ar putea să vă ajute este Worksearch. Adresa este www.worksearch.gc.ca. Numărul de telefon pentru linia de informaţii a HRDC este 1–800–935–5555. Puteţi găsi cel mai apropiat birou HRDC consultând paginile albastre ale cărţii de telefon la secţiunea “Human Resources Development Canada”.

Folosirea ziarelor şi a altor surse

Multe job-uri apar în ziare în secţiunea de mică publicitate la rubricile “Help Wanted” şi “Careers”. La sfârşit de săptămână, ziarele pot avea secţiuni separate pentru “Careers”. Bibliotecile sunt şi ele de ajutor. Aici găsiţi cărţi despre întocmirea şi redactarea unui résumé şi cataloage cu companiile din Canada listate pe domenii de activitate. Aceste cataloage vă oferă informaţii despre potenţiali angajatori. În secţiunea de publicaţii periodice găsiţi reviste săptămânale care conţin liste cu job-uri. La majoritatea bibliotecilor publice aveţi acces şi la Internet. Cereţi mai multe informaţii la biblioteci.

Vorbiţi cu toţi prietenii, rudele, vecinii şi spuneţi-le că sunteţi în căutarea unui servici. Asta vă poate ajuta să găsiţi un job care nu a fost făcut public. Organizaţiile pentru imigranţi şi cluburile specializate pentru găsirea unui servici vă pot fi de folos.

Există şi agenţii particulare pentru plasament care v-ar putea sprijini în găsirea unui servici permanent, temporar sau pe bază de contract. Aveţi în vedere că, de moment ce angajatorii plătesc o taxă către aceste agenţii, salariul dumneavoastră s-ar putea să fie ceva mai mic decât în cazul în care aţi putea obţine acelaşi job fără a apela la o agenţie. Aceste agenţii sunt listate în cartea de telefon, ediţia “Pagini galbene”, la secţiunea “Employment Agencies”.

Documente de studii şi calificări obţinute în afara Canadei

Este posibil să aveţi nevoie de calificări obţinute în Canada pentru a putea lucra într-o anumită profesie sau meserie care necesită o licenţă (atestare). S-ar putea să trebuiască să susţineţi un examen sau să treceţi printr-o perioadă de calificare la locul de muncă. Cerinţele variază de la o provincie la alta. Contactaţi asociaţia naţională sau provincială care se ocupă cu acreditările pentru profesia sau meseria dumneavoastră. Puteţi contacta şi Centrul Canadian de Informaţii (Canadian Information Centre for International Credentials) sau o altă organizaţie care oferă servicii de echivalare a diplomelor şi altor documente obţinute în afara Canadei. Acestea sunt listate în broşura “Key Information Sources”.

Plata (salariul)

Angajatorii au opţiunea de a plăti angajaţii săptămânal, la două săptămâni sau o dată pe lună. Puteţi fi plătiţi cu bani gheaţă, cu cec sau prin depunere directă în contul dumneavoastră bancar. Separat veţi primi o hârtie care evidenţiază suma pe care o primiţi şi ceea ce v-a fost dedus din salar (taxe federale şi provinciale, contribuţia pentru pensie, asigurarea în caz de şomaj şi altele).

Lucrând pe cont propriu
Tot mai mulţi canadieni desfăşoară diverse activităţi pe cont propriu. Dacă doriţi, puteţi deveni şi dumneavoastră antreprenor şi să porniţi o afacere singur sau cu un partener. Vă stau la dispoziţie multe informaiţi şi resurse. Asociaţia Bancherilor Canadieni (Canadian Bankers Association) oferă o publicaţie gratuită intitulată “Starting a Small Business” care conţine majoritatea informaţiilor de care aveţi nevoie la început. Puteţi comanda această publicaţie sunând la 1–800–263–0231.

Banca de Dezvoltare a Canadei (Business Development Bank of Canada) editează o carte pentru noii veniţi interesaţi să lucreze pe cont propriu, numită “Starting a Business in Canada: A guide for New Canadians”. Banca de Dezvoltare oferă şi pregtire în management, cosiliere şi servicii de planificare pentru antreprenori. Sunaţi la 1 – 888 – 463 – 6232 sau vizitaţi pagina de Internet http://www.bdc.ca.

Centrele pentru servicii de afaceri din Canada (Canada Business Service Centres) vă pun la dispoziţie resurse diverse, în special informaţii guvernamentale. Puteţi găsi aceste centre în toate provinciile şi teritoriile. Puteţi obţine ceea ce aveţi nevoie pe Internet sau vorbţi direct cu un reprezentant. Pentru a găsi cel mai apropiat centru, consultaţi paginile albastre ale cărţii de telefon la secţiunea guvernului federal. Legea referitoare la împrumuturi pentru afaceri mici (Small Business Loans Act) reglementează modul de obţinere a unui credit de la bănci sau alte instituţii financiare. Contactaţi Industry Canada pentru mai multe informaţii (numărul de telefon se află listat în paginile albastre ale cărţii de telefon la secţiunea guvernului federal).

Afacerile şi călătoriile

Cu toate că guvernul canadian recunoaşte că, pentru afaceri, călătoriile sunt importante, puteţi să pierdeţi statutul de rezident permanent dacă petreceţi în afara Canadei mai mult de 183 de zile pe an. Înainte de a pleca într-o călătorie de afaceri, trebuie să luaţi legătura cu Centrul de informaţii pentru imgraţie (CIC Call Centre).

Dacă sunteţi un antreprenor care a fost admis în Canada în anumite condiţii, Citizenship and Immigration Canada (CIC) va verifica cum merge afacerea dumneavoastră. Departamentul va oferi, de asemenea, servicii de consiliere pentru a vă ajuta. Dacă după 2 ani nu îndepliniţi condiţiile în care aţi fost admis, vi se poate cere să părăsiţi Canada împreună cu familia. Reţineţi, acest lucru se aplică doar celor care vin în Canada cu statutul de antreprenori în anumite condiţii speciale.

Supravegherea copiilor

Când găsiţi servici, nu trebuie să uitaţi că în Canada este ilegal să lăsaţi copiii sub 12 ani singuri în casă. Veţi avea nevoie, probabil, să plătiţi pe cineva care să supravegheze copiii în timp ce dumneavoastră sunteţi la servici. Există mai multe opţiuni pe care le puteţi considera, cum ar fi centre pentru supravegherea copiilor, grădiniţe sau puteţi angaja dumneavoastră o persoană care să vină acasă şi să supravegheze copiii cât sunteţi plecaţi. Căutaţi în cartea de telefon, ediţia “Pagini galbene”, la secţiunile “Day Nurseries” sau “Day Care” sau în ziare, secţiunea de mică publicitate, la rubrica “Employment Wanted”. Pentru familiile cu venituri mici, statul poate să suporte cheltuielile legate de supravegherea copiilor.

Legi cu privire la muncă şi la drepturile omului

În Canada există legi federale şi provinciale destinate să protejeze angajaţii şi angajatorii. Aceste legi stabilesc nivele minime de salarizare, norme de sănătate şi siguranţă, orele de lucru, concediul de maternitate, vacanţele anuale plătite şi oferă protecţie pentru copii. Există, de asemenea, legi cu privire la drepturile omului care protejează angajaţii împotriva discriminării pe bază de sex, vârstă, rasă, religie sau handicap.

Aveţi dreptul să vă înscrieţi într-un sindicat. Organizaţiile sindicale negociază salariile, orele de lucru şi condiţiile de muncă. Taxele pentru sindicat se deduc din salar. Dacă vi se pare că nu sunteţi trataţi corect de către angajatorul dumneavoastră, puteţi cere sfatul şi / sau asistenţă de la un reprezentant al Ministerului Muncii (Ministry of Labour) din provincia unde lucraţi. Puteţi contacta şi Comisia Canadiană pentru Drepturile Omului (Canadian Human Rights Commision) sau un Birou HRDC, unde puteţi discuta cu un reprezentant guvernamental pentru relaţii de muncă.

Voluntariatul

Poate doriţi să ajutaţi o organizaţie comunitară sau o agenţie ca voluntar. Asta înseamnă că veţi desfăşura o muncă pentru care nu veţi fi plătiţi. Oricum, voluntariatul vă poate ajuta să dobândiţi experienţă canadiană, să cunoaşteţi mai bine un loc de muncă, să practicaţi limba engleză sau franceză, să vă faceţi noi prieteni şi asta în timp ce îi ajutaţi pe alţii. Puteţi găsi centre pentru voluntariat în cartea de telefon, ediţia “Pagini galbene” sau contactând o agenţie din comunitatea dumneavoastră.

Un exemplu de voluntariat este Programul “Host”. Guvernul canadian finanţează acest program pentru a-i ajuta pe noii veniţi să se adapteze, să se stabilească şi să se integreze în societatea canadiană. Voluntarii sunt canadieni care se oferă să petreacă timp cu noii veniţi şi să-i iniţieze în modul de viaţă canadian. Pentru mai multe informaţii despre Programul “Host”, contactaţi una din organizaţiile locale care oferă servicii pentru imigranţi, organizaţii listate în broşura “Finding Help in Your Community”.

2 Responses to “Găsirea unui servici”

  1. PANA MARIANA Says:

    Ma pregatesc pentru lungul drum spre Canada. Este un drum lung si anevoios si sper din tot sufletul sa reusesc caci in Romania nu am nici un viitor. am doi copii si pentru ei in primul rand ma gandesc la un viitor mai bun, dar simt cumva ca ma arunc in neant caci nu am fost afara niciodata nici pana la bulgari. voi pleca negresit dar deocamdata m-am lovit de problema banilor si incerc sa fac rost

  2. admin Says:

    Draga Mariana
    Iti tinem pumnii si iti dorim Succes !
    Scrie-ne daca putem sa te ajutam cu informatii care crezi ca ti-ar fi utile.

Parerea ta conteaza