Obiective turistice în Calgary

Calgary este un oraş important situat în vestul Canadei, fiind considerat locul în care istoria şi modernismul se îmbină perfect. Turiştii care vizitează Canada aleg acest oraş pentru experienţa unică a “Vechiului Vest”. Aici are loc festivalul anual Calgary Stampede, în cadrul căruia au loc inclusiv competiţii de rodeo.

Calgary este destinaţia ideală pentru cei pasionaţi de cumpărături, restaurante, viaţă de noapte, dar şi de cultură. Persoanele care iubesc natura sau care preferă un loc liniştit, în care să se relaxeze la sfârşitul săptămânii, vor găsi în apropierea oraşului cele mai frumoase parcuri naţionale.

Heritage Park

Desfăşurat pe o suprafaţă de peste 50 hectare, complexul Heritage Park este un obiectiv turistic destinat celor interesaţi să afle totul despre trecutul Canadei.

Parcul cuprinde un mic orăşel istoric, în care vizitatorii pot vedea cum se trăia la începutul secoulului XX, Muzeul Gasoline Alley, Complexul comercial Haskayne Mercantile Block, restaurantul Selkirk Grille şi cafeneaua Railway.

Este un obiectiv turistic de interes pentru toate categoriile de vârstă, fiind recomandat pentru toată familia.

Muzeul militar

Povestea victoriilor, a sacrificiilor şi tragediilor prin care au trecut reprezentanţii forţelor armate canadiene este prezentată turiştilor la Muzeul militar din Calgary. Vizitatorii au ocazia să stea la cârma unui vapor din cel de-al II-lea Război Mondial, să treacă printr-un tranşeu din Primul Război Mondial şi să asiste la reconstituirea unei misiuni militare, care redă atmosfera de pe front.

Muzeul Militar din Calgary este o instituţie de istorie, patrimoniu, artă, cercetare şi educaţie care doreşte să prezinte vizitatorilor atât armata, cât şi forţele navale şi aeriene canadiene, cu scopul de a informa şi educa publicul, în special tineretul.

Muzeul Glenbow

Având o suprafaţă de peste 8.600 mp, cel mai mare muzeu din Canada de Vest, Muzeul Glenbow, cuprinde peste 20 de galerii. Aici au loc expoziţii pe cele mai diverse teme culturale, sociale şi istorice, de la arta piercingului şi tatuajelor la triburile din Africa de Vest, la patrimoniul Canadei.

Programul muzeului este unul complex şi cuprinde evenimente pentru adulţi, tineri şi copii, evenimente sociale şi culturale, expoziţii, proiecţii de filme şi multe altele. Muzeul se află în centrul oraşului Calgary, fiind patronat de Institutul Glenbow-Alberta, care a luat fiinţă în anul 1966. Muzeul găzduieşte o bogată colecţie de lucrări de artă, o librărie şi o arhivă impresionantă.

Grădina Zoologică din Calgary

Parcul zoo din Calgary nu este doar un simplu obiectiv turistic, unde vizitatorii vin să admire animalele sălbatice. Conducerea grădinii zoo organizează diferite programe pentru copii şi adulţi, inclusiv ateliere de creaţie, cursuri de vară, workshop-uri, excursii tematice, petreceri pentru copii sau alte programe dedicate întregii familii.

În fiecare lună, aici au loc zeci de activităţi gândite special pe categorii de vârstă, în funcţie de preferinţele publicului, iar adulţii au şi ei posibilitatea de a participa la diverse evenimente organizate de conducerea Grădinii Zoologice din Calgary sau chiar de a iniţia evenimente culturale, conferinţe, nunţi şi petreceri private.

Calgary este un oraş plin de viaţă, în care există nenumărate oportunităţi de petrecere a timpului liber, atât pentru tineri, cât şi pentru adulţi sau pentru întreaga familie.

Parerea ta conteaza