Informatii Specifice

Pentru a putea lucra in unele ocupatii in Canada este obligatoriu sa obtineti o autorizare, chiar daca veniti cu diplome, calificari ori experienta din tara dvs. Ocupatiile ce necesita autorizare sunt cunoscute ca si ocupatii reglementate. Ex. avocat, inginer, medic, …. Cca 20 % din populatia angajata din Canada, lucreaza in astfel de ocupatii.

Pentru a putea munci in o ocupatie reglementata, trebuie sa obtineti autorizarea din partea asociatiei sau a ordinului profesional ce reglementeaza practica ocupatiei respective in provincia in care doriti sa va stabiliti. Asociatiile/ordinele profesionale sunt formate din specialisti in domeniu care stabilesc cerintele pentru obtinerea autorizarii de practica, si o acorda odata ce candidatul intruneste cerintele.

In prima etapa, asociatiile/ordinele examineaza actele de studii, calificare, pregatire precum si activitatea in munca de profil a candidatului si determina daca nivelul de pregatire si de competenta a candidatului satisface normele de pregatire impuse local. Daca e nevoie de o pregatire superioara, asociatia precizează cursurile sau experienta suplimentara in Canada necesară pentru inscrierea in examenul de autorizare.

După îndeplinirea acestor conditii, candidatul este supus unei testari pentru a fi autorizat sa isi exercite meseria sau profesia.

Fiind reglementate de guvernul fiecarei provincii, cerintele de autorizare pot sa difere de la o provincie la alta. In plus, unele ocupatii pot fi reglementate in unele provincii si nereglementate in altele. Astfel, daca profesiile de medic, avocat sau inginer sunt reglementate in toate provinciile, instalatorii sau electricienii, de exemplu, nu au nevoie decat in unele provincii de o autorizare de practica.

Sfat: Întrebaţi consilierul dvs de imigraţie pentru a afla care sunt condiţiile, competenţele cerute şi modalitatea de obţinere a autorizarii.