Sunt hotărăt. Vreau să emigrez.
Ce am de făcut ?

Canada are nevoie de imigranţi. Nu toţi candidaţii sunt însă acceptaţi. Se face o selecţie.

Completaţi formularul de selecţie online pe www.emigrarecanada.ro, sau la oricare birou VIA Canada

Vom compara datele dvs cu cerinţele pentru emigrare.

Vă vom convoca la un interviu, dacă îndepliniţi cerinţele.

La interviu, vom verifica informaţiile dvs. Vom solicita ulterior să probaţi aceste informaţii, prin acte. Veţi face o vizită medicală. Vi se va verifica cazierul.

Dacă nu sunt probleme, vi se va elibera viza de emigrare.

Viza vă permite să intraţi în Canada ca imigrant. La sosire, intraţi într-un program de ajutor oferit noilor veniţi. Ajutorul vizează găsirea unei locuinţe, ocuparea unui loc de muncă. Aveţi acces gratuit la şcoală de limbă engleză / franceză.


Introduceti adresa de e-mail pentru a primi noutati si oferte promotionale din partea ViaCanada.

Sistemul de sanatate

 

Sistemul de sănătate

Canada are unul dintre cele mai bune sisteme publice de asigurare de sănătate din lume. Majoritatea serviciilor medicale sunt gratuite. Acestea sunt platite din impozitele dvs.

Toţi rezidenţii permanenţi şi cetăţenii canadieni pot să beneficieze de asigurarea de sănătate.

Guvernul federal stabileşte normele serviciilor de sănătate pentru toată Canada, dar fiecare provincie îşi administrează propriul program de servicii de sănătate.

Sfat: Unul din lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le faceţi la sosirea în Canada este să solicitaţi cardul de asigurare de sănătate. Toţi membrii familiei, chiar şi nou-născuţii, trebuie să aibă propriul lor card de asigurare.

Cum obţineţi serviciile medicale

Serviciile medicale acoperite de asigurare sunt diponibile peste tot în Canada, în spitale, clinici sau cabinete medicale. Când vi se acordă servicii medicale, trebuie să prezentaţi cardul de asigurare de sănătate, altfel e posibil să plătiţi serviciile primite.

Găsiţi în cartea de telefoane lista medicilor la rubrica ?Medici şi chirurgi?.

Atenţie: Nu puteţi împrumuta cardul de sănătate nimanui. Este doar pentru propriul dvs uz. Puteţi pierde asigurarea medicală, dacă împrumutaţi cardul altor persoane. Puteţi, de asemenea, să faceţi obiectul unei acuzaţii penale şi să fiţi obligat să părăsiţi Canada.

Serviciile medicale acoperite de asigurare sunt:

  • Examinările şi tratamentele acordate de medicii de familie;
  • Majoritatea intervenţiilor chirurgicale;
  • Majoritatea tratamentelor specializate;
  • Spitalizarea;
  • Radiografiile;
  • Majoritatea testelor de laborator;
  • Majoritatea vaccinărilor.

Serviciile medicale care nu sunt acoperite de asigurarea de sănătate:

  • Serviciile de ambulanţă;
  • Medicamentele prescrise;
  • Îngrijirile medico-dentare;
  • Ochelarii şi lentilele de contact.

Va trebui să plătiţi aceste servicii. Pot fi însă adesea cuprinse în avantajele sociale oferite la locul de muncă.

Cardul de asigurare de sănătate va foloseşte în principal în provincia în care aveţi domiciliul, dar în caz de urgenţă puteţi să îl folosiţi şi în altă provincie. Totuşi, dacă vă mutaţi într-o altă provincie, va trebui să cereţi un nou card.

Prima perioadă nu sunteţi acoperit de sistemul de asigurări medicale:

Noii imigranţi care se stabilesc în unele provincii canadiene nu sunt acoperiţi de sistemul de asigurări medicale în primele luni după sosirea în Canada. 

Vă recomandăm să cumpăraţi asigurare medicală privată, pentru a înlătura riscul de a plăti din buzunar eventuale proceduri medicale.  Puteţi contacta orice firmă de profil.

Informații și cotație: http://www.visitorsinsurance.ca/

 

Pentru cei ce se stabilesc în Montreal, vă putem recomanda:

Ma numesc Danut Miu si locuiesc in Montréal, Canada, din 2001.

Lucrez in asigurari de 9 ani si ma ocup si de asigurarile pentru noi

emigranti in primele 3 luni de Canada.

Pot sa-i informez, sa-i ajut pe cei noi veniti.

Merci,

 

Danut Nicusor Miu,

Conseiller en sécurité financière, Distribution Financière Sun Life

(Canada) inc.

Représentant en épargne collective, Placements Financière Sun Life (Canada)

inc.

Téléphone : 514 353-3177 poste 2304

Télécopieur: 514 353-6053

danut.nicusor.miu@sunlife.com

 

Noutati, evenimente

Pregatire Franceza pt candidatii cu destinatie Provinicia Quebec

Nu ai bani sa emigrezi? Acceseaza un Credit de la Banca Transilvania !